Știiiiu, am lipsit de atât de mult timp de pe blog… Articolul ăsta stă în draft de mai bine de trei săptămâni, însă abia acum am reușit să mă adun pentru a-l finaliza. A fost o perioadă tare agitată în viața noastră.
Vestea bună este că împreună cu Steli am participat la un nou workshop de parenting al minunatei Monica Reu, care a venit din nou la Cuibul Berzelor pentru a ne da câteva linii de ghidare pentru a ne cimenta relația de cuplu.
Vă spuneam despre viața noastră, în care nu există happy end ca în basme și ca în filme, ci există viață trăită cu pasiune, cu zile mai bune sau mai puțin bune.
Ultima perioadă a fost una cu multe provocări pentru mica noastră familie, provocări pentru care ne-am pregătit cum am putut mai bine. Rutina noastră zilnică s-a schimbat diametral opus în momentul în care Steli și-a încheiat concediul de paternitate și a revenit la job, iar copiii au (re)început colectivitatea.
Credeam că având deja experiența de anul trecut cu grădinița Marei, vom fi (mai) relaxați în procesul de acomodare a lui Andrei la creșă… dar nu, ni s-a strâns din nou stomacul de emoții. Mai mult de atât, Andrei a suferit intens despărțirea de tati, de care s-a atașat foarte tare în timpul paternității.
Noua dinamică a adus cu ea un nou nivel de stress în familie: copiii refulau când reveneau acasă lângă noi, răbdarea noastră a atins culmi nebănuite până atunci, nopțile liniștite s-au risipit, plânsul jalnic a devenit o rutină zilnică.
Nervii noștri de părinți căliți în focul atâtor tantrumuri s-au întins până când ne-am inhibat cele mai mici plăceri proprii, de teamă de a nu le răpi copiilor timpul petrecut cu ei, care și așa părea a fi mult prea puțin și mult prea risipit printre altele ce le mai aveam de făcut pentru casă.
Am simțit cursul Monicăi de la Cuib ca pe o mană cerească! Am hotărât să mergem împreună, în cuplu, neștiind foarte bine cu cine vom lăsa copiii pentru trei ore, cât urma să dureze întâlnirea. Norocul a fost că avem prieteni minunați, care s-au oferit să facă babysitting și pentru copiii noștri, pe lângă ai lor!
Monica ne-a primit cu zâmbetul pe buze și cu muuuulte cuvinte blânde, și ne-a vorbit despre relațiile de calitate și cum se obțin acestea, despre cum noi suntem parteneri în parenting, și despre cum orice conflict poate fi rezolvat, astfel încât să ajungem la o cale de mijloc, dacă știm să comunicăm.
Ne-a vorbit despre cum se schimbă relația de cuplu după ce li se naște copilul și cum îî afectează pe copii conflictele nerezolvate dintre părinți. Nevoiele fiecărui partener din cuplu trebuie respectate și îndeplinite, pentru sănătatea relației.
Am aflat că până la vârsta de 6 ani, nevoile copiilor sunt cele mai importante pentru aceștia, atunci se creează propriul sine. Așa ne putem explica de ce au copiii tendința de a se raporta doar la ei, fără a arăta sentimentul de empatie, ce apare firesc după vârsta de 7 ani.
Conflictele sunt normale în orice cuplu, însă ceea ce putem face pentru a ieși amândoi “câștigători” din acestea este să ne setăm intenția unui dialog, a unei conectări. Un conflict nu trebuie să fie despre reproșuri, ci mai ales despre exprimarea a ceea ce simți în emoții, nu în judecăți. Să vorbim despre noi oferind feedback celuilalt partener, să ascultăm și să ajungem la o zonă de mijloc în care nimeni să nu simtă că a câștigat sau a pierdut bătălia.
După mult timp în care ne-am ținut în frâu emoțiile, pentru că am simțit amândoi că e momentul să fim stâlpii de susținere pentru copii, a fost momentul nostru să dăm glas (și lacrimi) unor trăiri adunate în noi. A fost momentul nostru de apropiere, de regăsire și de asigurare că suntem împreună în aventura asta ce înseamnă viața în cinci, și că, orice ar fi, ne avem unul pe celălalt în toată goana asta nebună de zi cu zi!