M-am bucurat când am primit invitația Dianei de la Oameni mici și mari pentru evenimentul Pas cu pas, căci planuiam să merg împreună cu Steli, să fie un fel de teambuilding al relației. Din păcate, am reușit să ajungem doar în prima zi, însă nu am regretat nicio clipă. Să vă povestesc de ce!
Evenimentul a fost deschis de Raluca Anton, pe care o știam pe din alte cercuri, face parte din tribul meu, ca să zic așa 🙂 Ei bine, după ce am ascultat-o prima oară vorbind despre familie și copii, despre dificultățile prin care trece relația de cuplu din momentul în care apare copilul, am știut că lui Steli îi va face mare plăcere să o asculte.
E genul acela de profesionistă care, pe lângă faptul că e o femeie tare faină din toate punctele de vedere, e și mega informată cu date de ultimă oră din aria psihologiei, dar cel mai fain e că are un dar aparte de a livra informația asta și de a te captiva în timp ce-ți vorbește, de ți-e mai mare dragul să o asculți!
Raluca ne-a vorbit despre cum, de multe ori, copilul este ca o bombă cu efect întârziat în cuplu, iar părinții pot avea un nou factor de stres când se gândesc dacă fac oare ce trebuie în ceea ce privește copilul.
Primul moment de aha! pentru mine a fost când am realizat că ne creștem copiii pentru a deveni adulții de peste 20-30 de ani, care vor trăi într-o lume despre care habar nu avem cum va fi. Asta m-a făcut să mă gândesc la părinții noștri, care, la fel, ne-au crescut așa cum au știut și au putut mai bine, neștiind cum se va schimba lumea în decursul vieții lor.
Dacă înainte de a deveni părinți, accentul se punea pe bunăstarea relației, pe nevoia de a oferi celuilalt o mare bucată din timpul nostru, după nașterea copilului relația ajunge să primească cel mai mic efort. Se vorbește MULT despre copil (se întâmplă acest lucru pentru mult timp după ce apare copilul), iar frustrarea din cuplu crește, dacă nu este tratată cum se cuvine, pentru că noii părinți devin ușor extrem de vulnerabili.
De multe ori, ne confruntăm cu o agresivitate nevorbită – nu mai vorbim despre lucrurile care ne deranjează, dar arătăm o atitudine care doare. Recunosc că aici suntem și noi “specialiști”: de multe ori, pentru a evita un conflict deschis (pentru care poate nu avem dispoziție fix în momentul acela), tindem să tăcem când ar fi atâtea de spus, să ne luăm fața de “nu am nimic, lasă-mă-n pace!” sau să pufnim în noi, fără ca celălalt să poată să “audă” durerea noastră. Am aflat că asta se datorează faptului că al nostru minunat creier procesează mai întâi comportamentul, și apoi limbajul verbal (cuvintele).
Totuși, ce putem face în această perioadă, când cuplul pare că suferă fără scăpare?
Raluca ne spune că avem nevoie de câteva lucruri mărunte, dar care fac toată diferența:
- să ne ascultăm unul pe celălalt. Voi știți care e cel mai greu exercițiu pe care îl facem în legatură cu alții? E să ascultăm. Doar să ascultăm, fără să intervenim (nici măcar în mintea noastră), fără să judecăm, fără să ne formăm idei preconcepute sau replici precum: “Ahh, dar stai să auzi ce mi s-a întâmplat MIE!“
- alfabetizarea emoțională. Să ne numim emoțiile, pentru că astfel și celălalt partener va știi cum să gestioneze situația (sau măcar îi va fi mai ușor să înțeleagă prin ce treci). Marele plus este că puii noștri vor învăța la rândul lor despre cum să aibă de-a face cu emoțiile prin exemplul nostru practic. Un lucru foarte important pe care sper să mi-l pot însuși pentru totdeauna: când nu numesc emoția, o las nerezolvată. Primul pas este numirea emoției, apoi creierul începe să știe ce să facă.
- orice mic ritual de conectare ajută. Da, e foarte greu să găsiți timp unul pentru celălalt, când orice secundă liberă ai vrea să o petreci dormind. Dar momentele în care stați unul lângă celălalt și vă atingeți mâinile sau vă îmbrățișați, când vorbiți despre orice altceva decât chestii legate de copii sau casă, pentru a vă elibera de stress – poate vă uitați la un film până cel mic doarme, poate adormiți în brațele celuilalt în timp ce faceți asta, poate savurați desertul vostru preferat singuri în oraș, poate reușiți să plecați undeva fără copil, măcar o noapte – toate ajută! Raluca a zis o chestie faină care se leagă cu ce am povestit mai sus: în momentul în care scade ciclicitatea, nivelul de anxietate crește. Deci e foarte clară ideea că relația are nevoie de reromantizare din nou și din nou și din nou!
Am rămas cu câteva idei, care îmi răsună și acum în cap: de cele mai multe ori vrem să avem dreptate, dar asta ne îndepărtează de cel drag. E important să validăm unul altuia greul fiecăruia.
E tare important să facem conflictul constructiv: ce aud acum nu e despre mine, ci despre partenerul(a) meu(a) – oare ce vrea să îmi transmită? Atâta timp cât ne focusăm pe înțelegerea emoției pe care o trăiește celălalt, e mai probabil să reușim să îl ajutăm, decât dacă punem problema invers: cu ce am greșit EU?
Apoi, când suntem în starea conflictuală și discutăm cu partenerul despre ce ne deranjează, să vorbim mult la persoana I: EU mă simt…, pe MINE mă deranjează… etc.
Legat de conflict, am aflat un lucru tare sexy:
Cuplurile care își învață copiii să-și gestioneze într-un mod sănătos zonele de conflict au nioveluri mai ridicate de afecțiune, admirație, duioșie, de mă simt într-un parteneriat (companionship), mulțumire cu privire la mariaj comparativ cu cuplurile unde nu există această practică.” (John Gottman, Gottman Institute).
Am lăsat la final una din replicile care i-a plăcut tare mult lui Steli și pe care m-a rugat să o notez: comportamentul bate cuvântul! Așa că cel mai simplu sfat pe care oricine îl poate urma, mai ales într-o relație de cuplu, e să fim blânzi unii cu ceilalți!
***
Evenimentul din seara de vineri a continuat cu un seminar dedicat tăticilor, și tare m-am bucurat pentru ideea asta, căci de multe ori particip doar eu la evenimente dedicate părinților, iar Steli primește informații doar prin filtrul meu.
Așa că de data asta a rămas împreună cu ceilalți tătici la o sesiune de joacă cu Alexandru Căruntu, alături de care au povestit cât de importanți sunt tații în viața de cuplu și în viața copiilor.
Am aflat că tăticii s-au simțit tare bine în compania lui Alexandru, fiind o întâlnire taaare informală, ca să zic așa!
Pe viitor, să știți că și domnii se pot bucura de o seară faină alături de tați preocupați de sănătatea emoțională a familiilor lor, așa că vă sfătuiesc să nu vă sfiiți și să participați cu încredere la astfel de evenimente!
Trebuie să vă mărturisesc că am rămas tare plăcut surprinsă de numărul mare de tătici care au participat atât la prima sesiune, cu Raluca Anton, cât și la seminarul pentru tătici! E un semn tare bun cum că nu doar mamele sunt dornice să afle informații care să le ajute familiile să crească armonios, ci și tot mai mulți tați! <3