Aventuri în cinci.ro

Am așteptat vacanța asta încă din vară, când ne-am cumpărat biletele de avion! Eram atât de entuziasmați să ne petrecem sărbătorile împreună cu familia din Anglia, iar copiii să se joace din nou cu verișoarele lor, încât la fiecare avion pe care îl vedeam zburând pe cer copiii strigau: “Avionul care merge la Jessy și la Millie!!“.

Zborul a fost destul de ușor, Andrei a și dormit vreo oră, iar Mara și-a găsit de joacă liniștită pe culoarul avionului. Marea reîntâlnire a fost tare interesantă, căci trecuseră deja mai bine de 9 luni de la ultima vizită în Anglia, iar copiii s-au schimbat tare mult în timpul ăsta.

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Am ajuns cu o zi înainte de Crăciun, așa încât am putut să simțim din nou magia sărbătorilor de iarnă în satul în care locuiește Silviu, fratele lui Steli, împreună cu familia. Bineînțeles, sub brad s-au adunat o mulțime de cadouri pentru toată lumea, iar copiii au fost de-a dreptul încântați să descopere ce le-a adus Moșul!

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Ca și acum 3 ani când am petrecut primul Crăciun aici, în Tarporley, am păstrat tradiția și am luat masa din ajun de Crăciun la hotelul unde lucrează Bianca, cumnata mea, împreună cu mama și sora ei.

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Vremea a fost semnificativ mai călduroasă decât acasă, și din păcate ne-am luat cu noi haine o idee prea groase, însă vremea schimbătoare din Anglia nu s-a dezmințit și am avut parte și de soare cu dinți, și de ploaie măruntă, și de puțină zăpadă, cât să îi bucure pe copii.

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Cina de Crăciun ne-a găsit reuniți la o masa tradițională românească, cu influențe englezești 🙂 Ne-am bucurat să fim cu toții la masa minunată pregătită de Bianca și mama ei, cu o grămadă de minunății apetisante de mancare!

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Unul din evenimentele mult așteptate de întreaga familie e parada tradițională a orașului, The Tarporley Hunt Boxing Day. E a doua oară când participăm și, ținând minte cât de mult i-au plăcut Marei căluții și câinii de vânătoare, știam că va fi ceva plăcut și pentru Andrei, de fapt pentru toți copiii!

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Ca de fiecare dată, parada a strâns o mulțime de oameni în stradă, și de data asta ne-am plimbat și noi printre cai și vânători, și l-am întălnit chiar și pe Moș Crăciun, ce a împărțit ultimele cadouri pentru copiii prezenți.

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Într-una din zile, am revizitat The Ice Cream Farm, unde am mai fost și data trecută când am vizitat familia din Anglia. De data asta, am petrecut mai mult timp înăuntru, pentru că era mult prea frig pentru a sta pe-afară toată ziua.

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Așa că am luat la rând toate toboganele și toate atracțiile din interiorul locației, unde ne-am distrat de minune cot la cot cu cei mici!

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Ne-am plimbat prin sat și am vizitat din nou biserica St Helen’s Church, care ne-a rămas în minte ca ffind prima biserică cu loc de joacă pentru copiii pe care am vizitat-o. Copiilor le-a plăcut tare mult să coloreze și să citească cărțile din biserică.

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Oboseala de-a lungul unei săptămâni departe de casă, într-un mediu nou și cu multe schimbări pentru copiii, și-a spus cuvântul de multe ori… Copiii au răbufnit și pe rând, și deodată, așa că am avut parte și de momente mai puțin plăcute. Dar, vorba piesei: it’s all well that ends well, așa că au rămas în memorie mai ales amintirile frumoase ce s-au legat între cei patru verișori!

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Eu am avut parte de un mic răsfăț: o zi la cumpărături cu fetele imediat ce au început reducerile, așa că sunt foarte mulțumită de cum ne-am petrecut ziua respectivă!

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatoare in Anglia

Pentru tot ce au făcut pentru noi, pentru toate bunătățurile cu care ne-au primit, pentru timpul lor prețios pe care ni l-au acordat, pentru tot ce înseamnă ei pentru noi: le mulțumim înzecit lui Silviu și Bianca, și întregii familii!!

Aventuri in cinci O saptamana de sarbatori in Anglia

Data viitoare ne vedem pe pământ românesc, la o nouă sărbătoare în familie!