Dragii noștri, a trecut o lună de la ieșirea asta și iată că nu am scris nimic încă despre ea… Să nu credeți că e din cauză că nu a fost o ieșire memorabilă sau că nu ne-a plăcut. Din contra, a fost MINUNAT!
Am prins acum câteva momente singură și mi-am adus aminte ce mult ne-a ridicat moralul excursia asta în doi pe motor, două zile cu vântul-n cască, pe drumurile țării.
Abia am așteptat zilele libere de Rusalii, pentru care am plănuit o escapadă în doi. Am lăsat copiii la bunici și am plecat dis de dimineață spre o destinație necunoscută.
Primul gând a fost să ne bucurăm de drum și de noul companion pe două roți, motorul cel nou al lui Steli. Echipați cu tot ce aveam nevoie pentru o excursie lejeră, am pornit spre Castelul de Lut “Valea Zânelor”, din Porumbacu de Sus.
Pe drum însa ne-am abătut pe la câteva biserici fortificate, precum cea de la Alma Vii, parte din circuitul cu bicicletele din minunata zonă săsească din Transilvania, despre care citisem chiar înainte să plecăm.
Drumul ne-a dus pe la barajul de pe râul Olt și apoi am continuat cu un drum neted, unde am simțit cum crește adrenalina în noi, când acul de la kilometraj urca la viteze amețitoare!
Deși am ajuns la Castelul de Lut înainte de amiază, locația era deja plină ochi de turiști curioși și dornici să se pozeze cu căsuțele de turtă dulce, desprinse parcă din povestea cu Hansel și Gretel.
Castelul este o construcție de poveste, meștesugită din materiale naturale precum piatră, lemn, var și lut. Se plănuiește ca, în viitorul apropiat, castelul să funcționeze ca și hotel, însă deocamdată se lucrează la amenajarea camerelor.
Locul de relaxare de lângă râul din apropiere este foarte chic, ne-am bucurat să putem sta la umbra copacilor, pe baloți din fân sau la măsuțe cochete cu buchețele de flori.
Deși nu era încă ora mesei, am cedat ipsitei de a gusta din costițele cu sos dulce și salată de vară, apoi am luat-o din loc.
Următorul popas a fost Tranfăgărașanul, drum care în continuare era deschis doar până la Cascada Balea. Eram curioși dacă se va deschide în curând drumul, așa că unul dintre localnici ne-a arătat o filmare de cu o zi înainte, când utilaje speciale de dezăpezire încă se luptau cu stratul de zăpada de peste 3 metri ce ocupa asfaltul.
Ne-am dorit să urcăm cu telecabina până în vârf, însă coada foarte mare ne-a descurajat, așa încât am ales să mergem pe jos până sus la cascadă, un traseu de vreo 40-50 de minute pe care l-am făcut în cizmele și bocancii de moto.
La poalele cascadei, am avut parte de o surpriză tare plăcută: un băiat dintr-un grup ce ne-a rugat sa le facem o poza ne-a oferit la rândul lui în dar o fotografie pe hârtie, făcută cu o cameră foto instant polaroid. Tare ne-am bucurat pentru acest gest și am păstrat cu drag amintirea la loc de cinste!
Am plecat mai departe către Avrig, unde Palatul Brukenthal ne-a îmbiat din reclamele de pe panourile din oraș. Ne-am hotărât sa îi facem o vizită, care s-a lăsat cu o altă surpriză tare simpatică.
Plătind biletul de intrare la palat, am aflat de cele două expoziții pe care le puteam vizita. Prima din ele a fost Expoziția Bunurilor Săsești din Transilvania, ce găzduiește o colecție de obiecte artizanale, veșminte și piese de mobilier reprezentative pentru cultura săsească din Transilvania.
Am avut ocazia să ne costumăm în straie baroce săsești și să ne pozăm în tot felul de posturi inedite. Ne-am distrat de minune și am rămas uimiți că putem ține în mână podoabe și accesorii de odinioară, dar și săbii, paloșe, coifuri sau zale ale cavalerilor sași.
Ne-am plimbat prin curtea mare a palatului Brukenthal, cu grădinile lui monument în stil baroc, până ce am capitulat de sete și ne-am răcorit cu o limonadă tare bună la grădina de vară din curtea palatului. Să vă înarmați însă cu muuuulta răbdare, căci servirea nu e deloc rapidă…
Am ajuns în Sibiel pe înserate, când lumina caldă a amurgului ne-a lăsat răgaz să cutreieram ulițele satului în căutarea unui loc unde să înoptăm.
Surpriză! Toate pensiunile erau ocupate de turiști veniți de prin toate colțurile țării. Cu ocazia asta ne-am dat seama că turismul rural s-a dezvoltat enorm în ultimii ani: am văzut zeci de autobuze parcate pe ulițele satelor sau în mișcare pe drumurile pitorești ale României.
Am găsit într-un final o cameră la etaj într-o căsuță curată, cu vedere către munți. Ne-am dorit tare mult să ajungem în Sibiel, căci plănuiam să ne vedem cu niște prieteni vechi.
Am petrecut o seară atât de frumoasă și liniștită cu ei și copiii lor, împreună cu invitații lor! Deși s-a făcut rece peste seară, am luat cina împreună în grădina lor, în cântecele greierilor și la lumina caldă a beculețelor. Vă mulțumim, dragilor, pentru primirea caldă de care am avut parte!
A doua zi, gazdele noastre ne-au răsfățat cu un mic dejun copios: omletă din ouă de casă, cu roșii proaspete din grădină și pâine făcută în cuptor, perfectă pentru startul unei noi zile de aventură pe două roți.
Ploaia rapidă, ca un duș de dimineață, nu ne-a înfricat, căci eram pregătiți să profităm de astea două zile la maxim. Am pornit la drum cu gândul că ce o fi, o fi!
Marginimea Sibiului este o zonă minunată, ce merită cutreierată pe îndelete! Noi am trecut în viteză pe dealurile verzi cu case de poveste, căci plănuiam să ajungem pe Transalpina, cât mai sus.
La scurt timp după ce am pornit, ploaia ne-a ajuns și ne-a udat puțin, cât să ne răcorească. Am îmbrăcat toate hainele pe care le aveam în rucsacul pe care l-am luat cu noi, și după o pauză de masă, am pornit mai departe în timp ce deja picura.
Nu a mai fost timp de poze, căci ploua chiar bine când am ajuns sus pe Transalpina la restaurantele și tarabele din vârf. Am intrat ca să ne încălzim și să ne uscăm hainele. În timp ce am băut un ceai cald, îmbiată de căldură și oboseală, am ațipit cu capul pe masă!
Văzând că ploaia nu se oprește, ne-am hotărât să ne întoarcem către casă, căci urma să îi luăm pe copii de la bunici și ne aștepta înca un drum lung până acasă, în Cluj.
Una peste alta, excursia asta ne-a stors de vlagă și ne-a încărcat cu energie nouă, datorită entuziasmului de a fi din nou doar noi doi împreună într-o aventură ca pe vremuri!
Am cutreierat dealuri și munți atât de frumoși și ne-am adus aminte că țărișoara asta a noastră e izvor nesecat de frumuseșe și aventură, ce sădesc împlinire și liniște în sufletele noastre.
Cu nerăbdare către următoarea tură pe două roți, ai voștri Andreea și Stelian!