Acum câteva zile, am descoperit la biblioteca copiilor din cartierul nostru o carte ce m-a atras în primul rând datorită copertei. Ilustra o căsuță frumoasă, roșie, înconjurată de pomișori. Mi-a atins coardele sensibile și am zis să o citesc eu prima dată, să văd despre ce e vorba. E vorba de “Căsuța”, de Virginia Lee Burton, o minunată carte despre diferența dintre viața agitată trăită la oraș și cea tihnită de la sat.
Nu știu voi cum sunteți când alegeți cărțile copiilor, dar eu aleg de fiecare dată cărți cu care rezonez și care transmit valori la care ținem cu adevărat în familia noastră. Așa că după primele pagini citite, o chem pe Mara lângă mine, știind că și va fi curios și Andrei să vină, din moment ce o copiază în tot ce face.
Încep să le citesc și îmi dau seama că de fapt citeam pentru mine și pentru copilul din mine. Copilul ce a crescut fără o căsuță la țară, fără să cunoască muncile câmpului, fără să aibă habar despre când e vremea fiecarui fruct sau legumă, fără știe mirosul pâinii gătite în casă.
Prima dată când am stat la țară la bunicii verișorului meu, m-am simțit ca o extraterestră acolo. Nu mă încadram nicăieri, totul era străin pentru mine. Oamenii lucreau enorm pentru orice lucru de care aveau nevoie: pentru mâncarea pe care o puneau pe masă, pentru animalele pe care le creșteau, pentru grădina de unde își luau roadele. Mirosurile și murdăria de la țară mă crispau și mă fascinau totodată…
Și-am stat și am contemplat: ce ne atrage atât de mult la satul de odinioară? Ce ne face să tânjim după liniștea și atemporalitatea de la sat, pe cei care nu au aparținut niciodată lumii ăsteia?
Veșnicia s-a născut la sat…
Când eram mică, mă scufundam în lumea cărților ce descriau scene de la sat și îmi aduc aminte și acum cum eram martorul tăcut al tuturor întâmplărilor descrise de autor: de la arșișa unui seceriș în mijlocul câmpului până la răcoarea unei păduri dese, unde singurul sunet era foșnetul vântului prin frunzele copacilor, de la liniștea mesei tihnite în familie până la serbările câmpenești, unde se chiuia cu adevărată bucurie.
Tânjim după un ritm mai domol
În ultimii ani, tot mai multe din ieșirile noastre au fost prin sate din jurul Clujului. Am început să înlocuim city break-urile cu incursiuni pe dealuri și munți din zona noastră, și, fără să ne dăm seama, ne-am trezit cu o mare dorință: să avem și noi un loc al nostru, o căsuță într-un sat de munte, înconjurată de brazi, cu un pârâiaș șipotind pe lângă casă.
Am realizat că vine din adâncul nostru, e un fel de crez al familiei noastre, nu doar un moft trecător.
Hai și tu pe grupul Familii aventuriere!
Și pe bună dreptate, reîntoarcerea la sat a devenit un laitmotiv național: de la agroturismul care a înflorit în ultimii ani, la reclamele care te îndeamnă la bucate “prea ca la țară”, la ciobanii care au devenit ambasadori de brand – toate converg către satul de odinioară. Începem să devenim alergici la agitația orașului, nu mai răzbim în ritmul ăsta infernal…
Așadar, suntem în căutarea căsuței noastre, pentru a ne scrie povestea împreună, pentru a ne (re)trăi copilăria cât mai aproape de natură!