Am lăsat timpul să cearnă amintirile despre La Știubei, dar tot ce aud de fiecare dată când îmi duc gândul către cele patru zile din iulie, astă-vară, e melodia “84-85” a celor de la Subcarpați, ce a răsunat pe-atunci pe dealurile verzi ale Poșagăi.
La Știubei e mai mult decât un festival pentru noi, a devenit în timp o comunitate de prieteni faini, oameni de viață, de toate vârstele.
Aici nu e vorba despre “cine cântă” sau “ce activități se fac”, deși muzică mai bună ca aici nu-mi aduc aminte să fi auzit în vreun club de curând, iar plictiseala nu încape timp de trei-patru zile, cât ține minunăția asta de festival.
La Știubei e despre liberatate, e despre tradiții, e despre prietenie și e despre sentimentul că aparții unui loc ce nici măcar nu te cunoaște.
Aici te împrietenești cu oameni care îți dau din mâncarea lor fără să aștepte nimic la schimb, te apuci la drumeție prin munți cu o gașcă veselă ce-ține copilul ocupat și în siguranță, cât timp tu îți clătești ochii cu peisaje rupte din povești.
La Știubei e despre plăcinte care nu doar îți umplu burta, ci și sufletul de plăcere. Când vezi două mâini neobosite care frământă și întind aluatul pentru sute de guri flămânde, nu ai cum să nu stai la coadă chiar și atunci când picurii încăpățânați se preling din cerul grizonat, căci așa delicii nu primești în altă parte!
Aici reînvie meșteșuguri uitate de lumea nouă, căci o mână de oameni au ținut morțiș să nu lase cultura și istoria locului să piară, și au reînviat strecuțele țesute la război.
La Știubei e despre mâncare gătită ca pe vremuri, sub cerul liber, în ceaune mari, unde mâini vânjoase amestecă cu răbdare infinită, chiar și sub dansul picurilor de ploaie, cele mai gustoase bucate încercate vreodată la un festival.
Aici cai liberi își duc veachul printre musafirii primiți pe petecul de iarbă cosită, în vârf de munte, fără să fie câtuși de puțin deranjați de voia bună și râsetele pe săturate.
La Știubei e despre simplitatea de a dormi la un “hotel” de mii se stele, împreună cu o mână de oameni faini, la un foc de tabără imens ce luminează zâmbete calde și încălzește picioare jilave.
Aici e despre joacă liberă, nestingherită, cu mâinile scufundate în pământ moale ori îmbrățișate în picuri calzi de ploaie; joacă unde buștenii prind forme noi, drept mașini închipuite de minți tinere, fără opreliști.
La Știubei e despre artă simplă, așa cum o simte fiecare, unde te lași inspirat fix de ce-i în jurul tău: o Coptoriște, un Făgădău, o Colibă.
Aici cultura răzbate din cărți scrise din amintirile unui rapsod-erou din Poșaga, din povești despre tradiția și folclorul munțiilor Apuseni, dar și din râsetele inteligente ale unui spectacol de improvizație.
La Știubei e despre cel mai ingenios tobogan de apă văzut vreodată, ce aluneca pe-o buză de deal, scăldat în apa fie încălzită de soarele dogoritor, fie răcită de pământul reavăn, după cum ți-o fi norocul.
Aici e despre voie bună, e despre cum ți-e sufletul plin de prea-bine, prea-ca-la-țară! ♡
***
Dacă v-am făcut poftă, dați un ochi peste prima parte a aftermovie-ului din vară și poate ne vedem anul viitor la următoarea ediție 😉