Anul acesta am vrut sa vedem Perseidele dintr-o locatie indepartata de luminile orasului, undeva la munte. Planuiam sa mergem intr-o locatie frumoasa, insa nu ne-a iesit (nici) de data asta – asta este, ramane pentru o alta ocazie, caci alta ploaie de meteori la fel de puternica precum aceasta nu o sa mai vedem decat peste 96 de ani, zic astronomii.
Sambata, in noaptea cu apogeul Perseidelor, ne-am campat la o margine de padure, sus pe dealul deasupra Salicei, intr-o poienita frumoasa unde am facut un mic picnic. Am luat cu noi si bicicletele, caci vroiam sa facem o plimbare pe dealuri si sa ajungem poate si la Micesti, la lacul de pescuit.
Ca de obicei, am ales cales mai putin cunoscuta si ne-am aventurat pe biciclete pe un drum ce ducea catre partea din spate a lacului Micesti,
Lasatul serii si caldura lui august fac pereche buna, caci lumina calda a amurgului ne-a transpus rapid intr-o stare de faina de incantare.
Nici nu am observat cand drumul a devenit prea periculos pentru o plimbare lejera cu doi copii in scaunele de bicicleta. Doar cand am fost nevoiti sa coboram mai multe rape cu grohotis ne-am dat seama ca inapoi sigur nu o sa intoarcem pe aici!
Am ajuns pe drumul din spatele lacului, unde un magarus simpatic ne-a intampinat din curtea unui satean, prilej perfect pentru copii de a-l dezmierda si de a-l hrani. Noua, parintilor, ne-a revenit zambetul pe buze cand am ajuns din nou pe drum lin!
Drumul de intoarcere a fost mult mai domol, insa mult mai lung, asa ca ne-a pus sangele in miscare bine de tot, iar la final eram bine asudati si rosii ca racul! Cele cateva dune de nisip de pe drum au facut deliciul copiilor, care si-au inchipuit ca sunt la mare si s-au jucat in voie, fara nicio jucarie.
O data cu lasarea serii, ne-am dat seama ca nu avem nicio bricheta sau cutie de chibrituri la noi, asa ca Steli a fost nevoit sa mearga pana in sat, la Casele Micesti, pentru a aduce o sursa de foc.
In timp ce mancam carnatii facuti la gratar cu ciupercute si rosii bune-bune, am observat primul meteor! Ne-am bucurat, pentru ca cerul era tare innorat si ne temeam ca o sa ploua, si o sa ratam Perseidele si anul asta.
Dupa o zi plina de peripetii, urma sa fie prima noapte in cort a Marei si a lui Andrei! Entuziasmul mare de a-si petrece noaptea altundeva decat in patul lor obisnuit si oboseala acumulata peste zi i-au adormit destul de repede.
Eu si Steli am ramas pentru o vreme singuri sub cerul semi-innorat, asa cum faceam pe vremuri, cand obisnuiam sa mai iesim cu cortul impreuna. A fost liniste si cald, si, pentru ca totul sa fie perfect, am mai zarit inca un meteor!
Odata ce am ajuns toti in cortul nostru de 2 adulti + 1 copil, a inceput calvarul. Spatiul stramt mi-a creat o stare claustrofobica ce s-a accentuat cand a inceput sa bata vantul prin copacii din imediata apropiere… Ma simteam ca intr-un film de groaza!
Ollie a dormit afara, sub prelata exterioara a cortului, si la fiecare miscare din padure sarea alert, trezindu-ne cu maraitul lui. Fosnetul padurii ne tinea apoi treji pana cand, intr-un final, reuseam sa atipim din nou, epuizati. Simteam incordarea in toti muschii corpului, mai ales in picioare, si imi era cu neputinta sa ma relaxez. Colac peste pupaza, am si avut un cosmar in care cineva incerca sa intre in cortul nostru, deci nu are rost sa va spun ca efectiv m-am rugat sa se faca o data dimineata, ca sa ies din cort, atat de stresata am fost…
Sa ne intelegem, am mai fost cu cortul si nu sunt simadicoasa de felul meu, din contra. Dar noaptea asta la cort impreuna cu amandoi copiii m-a facut sa nu imi mai doresc sa repet experienta cat de curand!
Copiii, in schimb, au dormit ca doi ingerasi, nu au avut nicio problema. S-au trezit de dimineata cu zambetul pe buze si isi doresc sa repetam experienta, asa ca musai sa gasim un alt cort, mai mare, unul adecvat familiei noastre de acum!
Suntem curiosi de experientele voastre cu cortul si copiii – cum vi s-a parut? Daca aveti sfaturi pentru noi ca sa ne organizam mai bine noptile la cort, suntem curiosi sa le aflam din comentariile la acest post.