fbpx

Ramas bun, Ada, prietena draga!

Aventuri in cinci Ada

Imi aduc aminte perfect cum am complotat impreuna cu Dodo, sora mea, ca sa o aducem acasa intr-o seara de iarna, acum 14 ani. Era la finalul primului meu an departe de casa, de familie, si ai mei imi mai scriau scrisori ca sa imi povesteasca ce mai e pe-acasa.

Azi am recitit toate scrisorile. Sunt trei de la mama, tata si Dodo si una de la Buni. Toate sunt scrise de mana si au un farmec aparte. Intre cele trei scrisori a aparut si Ada in viata noastra.

Mi s-a facut dor instant de zilele alea, desi imi aduc aminte ca atunci totul era infinit mai greu pentru mine. Eram departe de casa, singura printre atatia oameni pe care nu ii cunoasteam si stiu ca imi era dor de ai mei, dar si lor de mine.

La sfarsitul lui noiembrie 2014 am primit un telefon de la o preietena din liceu, care mi-a spus ca are pentru mine un pui de boxer, si ca as putea sa il iau undeva dupa mijlocul lunii decembrie.

Eram atat de incantata! Bineinteles, trebuia sa ma gandesc cum sa facem rost de bani impreuna cu Dodo pentru a o cumpara. Pana la urma, ne-a ajutat Buni, careia nici pana in momentul de fata nu i-am inapoiat datoria…

Ne-am strecurat afara din casa intr-o zi friguroasa de decembrie si am mers dupa pui. Nici prin cap nu ne-a trecut ca ar fi trebuit sa avem o cutie sau ceva calduros in care sa o transportam, asa ca am luat-o sub geaca mea, incheiata cu fermoarul pana la piept, ca sa poata respira.

Modageata insa era atat de speriata si infrigurata, incat s-a adapostit in maneca mea, asa era de mica…

Am vrut sa le facem parintilor o surpriza de Craciun, sa fie cumva un cadou pentru ei. Tin minte ca am sunat la usa special ca sa vedem reactia mamei. Am ras atunci cand am vazut cum s-a schimbat de la expresia duioasa la prima vedere a catelusei la figura grava cand si-a dat seama ca avea sa ramana cu ei, pentru ca eu mai mult ca sigur nu o puteam duce cu mine in Cluj, la facultate. Am numit-o Ada.

Cred ca pot spune cu siguranta ca eu nu i-am fost niciodata cu adevarat stapana lui Ada. Acasa la ai mei a fost iubita, ingrijita, crescuta si dresata in mare parte de Dodo, apoi de mama si tata. Cumva m-am simtit intotdeauna ca un outsider in relatia cu ea, desi am iubit-o si am simtit ca face parte din familia noastra.

Mor acum de ciuda, cand suntem in epoca tehnologiei si facem mii de poze si ne este atat de usor sa localizam in timp un eveniment, iar eu nu sunt in stare sa gasesc prima poza pe care o avem cu Ada.

Au trecut 14 ani de atunci si ieri, 18 mai 2018, a fost o zi teribila. Sunt atat de departe de casa, de ai mei si de Ada. Ieri si-au luat ramas bun de la ea. Eu nu am fost acolo, am fost in lumea mea, aici in Cluj, departe de toata suferinta pe care au trait-o. Simt ca totul s-a intamplat fara mine…

Aventuri in cinci Ada Glumeam de multe ori si ziceam ca alti caini ar fi dat orice sa fi trait viata faina pe care a avut-o alaturi de ai mei acasa… „Asta-i viata de caine?!” ziceam cand ne mai supara si o „certam”.

Poate pentru unii suna ciudat, insa la noi cainii sunt pretuiti si tratati cu respect. Daca e un lucru de care sunt sigura si sunt tare mandra, acela e ca Ada a fost iubita si pretuita de catre toti. Dodo, mama, tata, toti care au cunoscut-o si s-au jucat macar o data cu ea stiu ca e un caine de o bunatate si o blandete infinita, in ciuda aspectului masiv pe care l-a avut in ultimii ani.

Drum lin sa ai, iubita mea! Imi pare atat de rau ca nu am fost langa tine in ultimele clipe, dar stiu ca ai plecat in pace si inconjurata de iubire. Sunt mandra ca ai fost partenera noastra de joaca si ai crescut alaturi de noi si de copiii nostri. Te vom iubi pentru totodeauna!

Facebook Comments