Ce-i de facut cand: copilul meu nu vrea sa manance

Aventuri in cinci Gatim cu copiii

Incep prin a va spune ca am o oarecare experienta, semnificativa ar zice unii, despre ce inseamna sa traiesti langa un copil care nu vrea sa manance.

La varsta de 1 an si vreo 3 luni, Mara a trecut printr-un episod urat de enterocolita si imediat apoi de rotavirus, a fost nevoie de cateva zile de spitalizare si de perfuzii. A fost un moment tare dificil pentru toti, care insa a marcat-o pe ea si mai tare.

Daca la inceput era destul de entuziasta in privinta mancarii si gusta din orice, a inceput sa refuze sa mai manance carne si multe alte mancaruri care inainte ii placeau tare mult. Eu oricum nu sunt o bucatareasa innascuta, nu ador sa gatesc (in afara de deserturi!), asa ca pregatirea meselor a devenit o frustrare continua pentru mine…

Inca de la inceputul autodiversificarii, am gatit sanatos pentru toata familia (fara sare, fara zahar si fara prajeli) si am incercat sa avem o dieta echilibrata. Mara manca cu noi la masa si parea ca ii place mancarea, ceea ce ne bucura pe noi. Dupa episodul de boala, totul s-a schimbat: inlatura orice bucatica de carne, dintre legume doar morcovii si cartofii au ramas preferati, pastele ar fi putut fi servite si la mic dejun, si la amiaza, si la cina, iar laptele… daca s-ar fi putut sa bea doar lapte, ar fi fost cea mai fericita.

Daca ati trecut sau treceti si voi prin experiente asemanatoare, probabil stiti cat de frustrant e sa iti iei din timpul limitat de dinamica unei zile obisnuite din timpul maternitatii si sa ii gatesti puiului o masa sanatoasa, pe care apoi sa o dea deoparte fara macar sa o guste… Orice incercare de a-l indupleca macar sa ia o lingurita este un esec (de multe ori se termina cu tine curatand podeaua de mancare aruncata sau scuipata pe jos).

Am trecut prin toate momentele imaginabile: am dus-o sa manance la bunici, unde toti copiii mananca in ciuda parintilor – Mara nu manca. Am lasat-o sa manance mancare mai putin sanatoasa, dar tare gustoasa – Mara nu manca. Am pus-o sa manance la masa cu alti copii – ntz ntz Mara nu manca… Am intrebat mamicile din jurul meu: ce-i de facut, copila asta a mea e tare mica si plapanda si nu mananca mai nimic. Am mers la doctor, eram ingrijorati ca poate are ceva carente, ni s-a recomandat sa tinem un jurnal alimentar.

Asa am descoperit ca ea manca de fapt insumat o cantitate suficienta de mancare, insa din cauza ca noi ii dadeam mai tot timpul ceva de mancare (multe si variate gustari), la momentul meselor principale nu ii era foame pur si simplu, pentru ca ea „manca” si cate 8-9 mese pe zi…

Asa a trecut mai mult de 1 an si jumatate, pana cand ni s-a alaturat Andrei la masa cu ocazia diversificarii, si inceeet-incet lucrurile au inceput sa se schimbe. Andrei a fost un mancacios de la bun inceput, si pana in ziua de azi, cand face imediat 2 ani, nu a refuzat nicio mancare. Mai mult, era pasionat de-a dreptul de orice gasea de imbucat, mai tot timpul il vedeai cu o bucata de ceva bun in mana.

Chiar daca inceputul a fost timid (Andrei manca o pulpa intreaga de pui cu piure, Mara manca boabe de porumb cu extrem de putina carnita la aceeasi masa), am inceput sa ne relaxam noi, parintii, in legatura cu cantitatea de mancare pe care o consuma Mara la fiecare masa.

Am incetat sa o indemnam sa manance („Hai, mami, inca o lingurita! Hai ca nu ai mancat mai nimic… Te rog baga in gurita!„), am lasat-o sa isi dea singura seama daca a mancat suficient („Ce zice burtica ta? Mai simti ca ti-e foame? A papat destul?„) si am asigurat-o ca avem incredere in ea ca stie mai bine de cata mancare are nevoie.

Si am descoperit ca ii place mancarea in continuare si poate sa manance chiar o portie intreaga si chiar sa mai ceara supliment! Am cautat sa o incurajam sa manance atata cat simte ca e suficient pentru burtica ei, sa nu exagereze si sa isi asculte corpul. I-am explicat semnele pe care corpul nostri ni le da ca sa ne anunte ca ii este foame sau ca este satul, a inteles foarte bine explicatiile si curand ne anunta ea singura ca e momentul sa manance sau sa se opreasca.

Acum, Mara este mult mai constienta de actul de a manca, vine cu drag la masa si mananca cu pofta, chiar daca in portii mai mici decat as fi eu „multumita”, dar e perfect sanatoasa si cu asta sunt total impacata.

Avem cateva reguli in privinta bunului-mers al mesei, pe care le respectam de fiecare data:

  • mancam doar la masa (chiar si gustarile)
  • fiecare mananca atata cat simte ca ii este suficient
  • accept intotdeauna raspunsul lor, am incredere ca isi inteleg foamea si pofta de mancare
  • daca ii vad ca nu mai sunt atenti la mancare, le atrag atentia ca acum mancam si apoi ne jucam
  • cand sunt prea tare distrasi de altceva decat mancarea, terminam masa si mergem la joaca
  • ii lasam sa participe activ la prepararea meselor, ceea ce duce de multe ori la un dezastru in bucatarie, dar conteaza enorm pentru ei si astfel sunt foarte dornici sa manance ce au pregatit.

De curand, i-am lasat sa pregateasca dovlecelul pane la cuptor si au lucrat amandoi cot la cot. Am incercat sa nu intervin deloc in procesul gatirii, doar le-am aratat pasii necesari. Pentru varsta de 3 ani si jumatate si 1 an si 9 luni eu zic ca s-au descurcat de minune:

Aventuri in cinci Gatim cu copiii

Aventuri in cinci Gatim cu copiii

La sfarsit au facut chiar si curatenie dupa ei (asa cum au stiut mai bine 🙂 ) si au mancat cu pofta ce au gatit. Sunt tare mandra de ei si de felul in care colaboreaza, astea sunt ocaziile perfecte pentru ei ca sa invete sa isi astepte randul si sa lucreze dupa indicatii.

Aventuri in cinci Gatim cu copiii

Aventuri in cinci Gatim cu copiii

Sunt curioasa, voi cum treceti prin perioadele in care copiii nu mananca? Ce alte sfaturi pretioase aveti pentru a nu face cu nervii in tot acest rastimp? Le astept in comentarii pe blog 🙂

Facebook Comments